luni, 4 iulie 2011

Chec glazurat cu vişine

     

      Pentru desertul săptămanii acesteia planificasem o reţetă aniversară din "Cartea regală de bucate", cum m-am trezit de bogdaproste cu o căldăruşa plină-n ouă de ţară proaspete, n-am mai avut de ales. Doar la chec pot admira în neştire culoarea galbenă, minunea lor făr' de preţ!


             M-am tot gandit cum să-l complic de sărbătoare, mi-a venit gandul să fie glazurat după reteta Laurei, deja încercată cu succes la cozonacul italian, pentru asta-mi trebuia un aluat nu tocmai spumos, blatul cu cireşe era numa bun ( el in reţeta originală - a lui Edith- fiind aluat de fursecuri) cand l-am folosit la prajitura cu menta l-am visat cu vişine, guguluful Cristinei exista şi-n varianta cu cacao şi gata reţeta cea nouă!


          Am schimbat puţin cantităţile faţă de cele folosite la tortul carte şi prăjitura cu mentă pentru că-mi trebuiau 2 albuşuri la glazură şi atunci cele 2 gălbenuşuri le-am adăugat la aluat.

Pentru forma de colac cu diametrul de 24 cm:
BLATUL
- 4 ouă + 2 gălbenuşuri
- 300 gr unt
- 125 gr zahăr
- 2 plicuri zahăr vanilat, cu rom fură ale mele
- 300 gr faină
- 50 gr cacao
- un praf de sare
- 300 gr vişine fără sâmburi
- 1 praf de copt

GLAZURA
- 2 albuşuri
- 50 gr zahăr
- 50 gr migdale măcinate
- 1 zahăr vanilat
  


Am pregătit întâi glazura 
- albuşurile mixate spumă cu zahărul şi apoi amestecate cu migdalele;

Apoi, am pregătit aluatul:
- untul bătut spumă cu zahărul, adăugate ouăle ;
- eu aci un sfert l-am amestecat cu 2 linguri de cacao şi 100 de făină, iară două sferturi  cu 200 de faină şi praful de copt;
- am turnat jumătate din aluatul fără cacao în forma unsă cu unt şi tapetată cu pesmet, apoi jumătate din vişinele fără sâmburi tăvălite prin făină, aluatul de cacao, restul de aluat fără cacao, restul de vişine, glazura, peste glazură o mână de zahăr gronjos;

- în cuptorul bine încins am copt la foc mic o oră, după primele 20 de minute am acoperit glazura aurie cu folie de aluminiu; l-am lăsat cam mult, deşi nu se lipea de scobitoare, n-am ştiut de e copt pe sub glazură;

- checul acesta cu vişine, ca orice altă tartă cu vişine, este printre favoritele mele, acolo unde se mai află cu onor de  coroniţă doar cozonacul cu .....vişine (surpriză, ştiu!:))


2 comentarii: